Procuratura Anticorupție a contestat sentința pronunțată în dosarul lui Vladimir Plahotniuc, considerând că pedeapsa aplicată este prea blândă în raport cu gravitatea faptelor constatate de instanță.
Potrivit unui comunicat emis miercuri, 6 mai, procurorii au depus apel împotriva sentinței pronunțate la 22 aprilie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Acuzatorii susțin că instanța a confirmat vinovăția inculpatului pe baza unor probe clare și a stabilit că faptele au fost comise intenționat, în cadrul unei organizații criminale, fiind demonstrat inclusiv rolul determinant al lui Plahotniuc în organizarea și conducerea activităților infracționale.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, infracțiunile imputate au provocat prejudicii uriașe sistemului bancar și au afectat grav economia, imaginea și încrederea în instituțiile statului.
„Pedeapsa aplicată nu reflectă gravitatea faptelor”, susțin procurorii, care afirmă că nu există circumstanțe atenuante ce ar justifica o sancțiune redusă.
În apelul depus, procurorii solicită casarea parțială a sentinței, rejudecarea cauzei și aplicarea unei pedepse de 25 de ani de închisoare.
Totodată, Procuratura contestă refuzul instanței de a dispune confiscarea sumelor de 39,2 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro.
Acuzarea subliniază că recuperarea prejudiciului și confiscarea specială sunt măsuri distincte și pot fi aplicate concomitent.
„Acuzarea consideră necesară o pedeapsă mai severă și aplicarea confiscării pentru a reflecta gravitatea faptelor și pentru a preveni astfel de infracțiuni pe viitor”, se arată în comunicat.



