Загрузка данных...

Intervenție dramatică la Țîpova. O femeie căzută de pe o stâncă, salvată de IGSU

O femeie de 33 de ani a fost salvată de angajații Inspectoratul General pentru Situații de Urgență după ce a căzut într-o prăpastie în apropierea satului Țîpova, raionul Rezina.

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 5 mai 2026. Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:42. Conform informațiilor preliminare, femeia a căzut de pe o stâncă și a rămas blocată într-o zonă greu accesibilă.

La fața locului au intervenit salvatorii și pompierii din cadrul Unității Rezina, precum și angajații Direcției regionale căutare-salvare nr. 1.

Ajunși la destinație, salvatorii au stabilit că victima era conștientă și se afla la o adâncime de aproximativ 30 de metri.

Angajații IGSU au efectuat lucrări de recuperare și evacuare a femeii din prăpastie. În urma intervenției, victima a fost salvată și predată echipajului medical. Potrivit autorităților, femeia a suferit un traumatism la piciorul stâng și a fost transportată pentru îngrijiri medicale.

Circumstanțele producerii incidentului urmează să fie stabilite de organele competente.

IGSU îndeamnă cetățenii să manifeste prudență în zonele stâncoase și greu accesibile și să respecte regulile de siguranță pentru prevenirea situațiilor de risc.