Ministrul Finanțelor, Ion Chicu: Bugetul public pentru Educaţie pentru anul 2019 a crescut cu peste 57%, în raport cu cel pe anul 2014

Ministrul Finanțelor, Ion Chicu, infirmă faptul că unele școli din R. Moldova s-au închis pentru ca „să se economisească bani” din contul educației. Acesta a prezentat cifre care arată că bugetul public pentru educație a crescut cu 57,2% din 2014 încoace.

Potrivit lui Chicu, în anul 2014 bugetul pentru educație constituia 7,8 miliarde de lei, iar în 2015 acesta a crescut cu 8,1% — până la 8,4 miliarde de lei. În anul 2016, bugetul pentru educație a avut o creștere ușoară de 1,1% și a constituit 8,5 miliarde de lei.

Începând cu 2017, potrivit lui Chicu, pentru educație au fost alocate 9,5 miliarde de lei (+11,8%), în 2018 – 10,6 miliarde de lei (+11,4% față de 2017), iar în 2019 bugetul estimativ este de 12,3 miliarde de lei (+15,3%).

„Creșterea bugetului public pentru educație în perioada 2014-2019 este de 57,2% sau 4,4 miliarde de lei. Comasare, reorganizare și transformare în filială (26 instituții) nu înseamnă lichidare. Mai degrabă, management eficient (cel puțin, încercare de a soluționa problemele fără a închide școala). Acolo unde s-au închis unele instituții la decizia autorităților publice locale (majoritatea — până la moratoriul anunțat de Guvern), numărul de copii (care trebuiau, de altfel, să se nască) este extrem de mic. În orice caz, nimeni n-a închis școala din cauză, că „de la centru” a venit indicație „să se economisească bani” din contul educației, iar cifrele de mai sus confirmă aceasta”, a punctat Chicu.

Sursa: ziarulnational.md