
Astăzi, 29 mai 2019, Ion Frunze, președintele Raionului Orhei, a întreprins o vizită inopinată la Centrul Raional de Cultură „Andrei Suruceanu”. Scopul vizitei la constituit verificarea situației ce ține de avarierea tavanului din sala mare a palatului și identificarea soluțiilor în rezolvarea acestei probleme.
În acest sens, oficialul a susținut un dialog cu directorul Centrului, dar și cu angajații, care zilnic contribuie la promovarea valorilor culturale. Astfel, domnul Frunze a asigurat pe cei prezenți că, în perioada imediat următoare vor fi identificate resursele financiare necesare întru rezolvarea acestei probleme, iar cei pasionați de lumea artistică nu vor avea de suferit.