Un caz grav de poluare a fost confirmat pe râul Răut, unde analizele indică depășiri majore ale indicatorilor de calitate a apei, inclusiv o concentrație de amoniu de peste 20 de ori mai mare decât limitele admise, relatează Ecopresa.md
Potrivit Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”, sursa principală a poluării provine dintr-un deversor subteran care evacuează ape uzate printr-un colector situat în amonte de satul Pohorniceni. Rezultatele analizelor efectuate în laboratorul rezervației au fost transmise autorităților încă din 26 martie.
Deversările au fost observate inițial în seara de 25 martie și au inclus atât scurgeri constante de mică intensitate, cât și episoade masive, inclusiv cu substanțe tensio-active (detergenți). Specialiștii au identificat valori ale amoniului de până la 40,9 mg/l, o mineralizare ridicată (până la 822 ppm), dar și o poluare bacteriologică severă, inclusiv prezența bacteriei Escherichia coli și a coliformelor, indicatori ai contaminării fecale.
Datele sugerează deversarea unor ape uzate insuficient tratate sau chiar neepurate, ceea ce a dus la degradarea ecosistemului acvatic. Potrivit experților, fenomenul a provocat hiper-eutrofizare, reducerea nivelului de oxigen din apă și afectarea gravă a faunei acvatice, inclusiv a peștilor și altor organisme.
Impactul este considerat deosebit de grav, având în vedere că poluarea a coincis cu perioada de reproducere a peștilor și amfibienilor, ceea ce ar putea duce la scăderea populațiilor sau chiar dispariția unor specii sensibile.
Administrația rezervației a notificat instituțiile competente, inclusiv Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Apele Moldovei și Centrul de Sănătate Publică Orhei.
Reprezentanții Inspecția pentru Protecția Mediului Orhei au declarat că poluarea ar putea fi legată de activitatea stației de epurare din Orhei, unde spuma observată pe râu ar proveni din procesul de tratare a apelor uzate.
Autoritățile au prelevat probe oficiale pe 2 aprilie, iar rezultatele de laborator sunt așteptate în aproximativ 10 zile. Până în prezent, nu a fost stabilit prejudiciul exact adus mediului și nici eventualele sancțiuni.