Din 2027, în R. Moldova nu vor mai fi primării cu mai puțin de 3000 de locuitori. Guvernul reduce și numărul raioanelor până la 10

Din 2027, în Republica Moldova nu vor mai exista primării cu o populație mai mică de 3000 de locuitori. În prezent, numărul acestor unități este de peste 770 dintr-un total de 892 de primării, iar multe dintre aceste administrații au început procesul de amalgamare voluntară. De asemenea, după reforma APL vor rămâne doar 10 raioane, care vor avea atribuții de centre regionale de dezvoltare și vor putea include o populație de până la 350 de mii de locuitori.

„În toamna acestui an va fi gata acel pachet cu noua structură, acolo va fi o listă completă a primăriilor. Nu vom avea primării cu mai puțin de 3000 de locuitori. Dacă pe parcurs numărul va scădea sub 3000, primăria va intra într-un proces de amalgamare la următoarele alegeri. Numărul final îl vom cunoaște în toamnă. În prezent, avem 310 de decizii de amalgamare ale consiliilor locale, până în iulie să încheiem această etapă inițială”, a declarat șeful Cancelariei de Stat, Alexei Buzu, în cadrul prezentării conceptului reformei administrației locale.

De asemenea, în cadrul procesului de amalgamare voluntară, autoritățile anunță că vor oferi trei stimulente de finanțare, în special pentru proiecte de infrastructură. În funcție de populație, pentru infrastructură se propune o sumă de 3000 de lei per locuitor și între 500 de mii de lei și două milioane de lei pentru fiecare primărie nouă amalgamată. Costul total al pachetului de stimulente pentru 2026-2030 se ridică la aproximativ 6,5 miliarde de lei.

Totodată, numărul raioanelor va fi redus de la 32 la 10. Limitele și centrele administrative ale acestora încă nu au fost stabilite. În conceptul reformei APL pentru actualul raion Taraclia este pregătit un profil aparte, ce prevede o comasare a administrație orașului cu cea a raionului.

„Venim cu o soluție adaptată – transformarea Taracliei într-un municipiu de nivelul II, care să păstreze identitatea locală și, în același timp, să ofere o administrație mai eficientă și mai puternică”, a precizat Alexei Buzu.

Autoritățile anunță și o lărgire a bazei fiscale în primării, cum ar fi partajarea mai multor impozite colectate la nivel național, inclusiv TVA. De asemenea, în cadrul primăriilor amalgamate, vor fi deschise centre de prestare a serviciilor, cum ar fi cele cadastrale, de stare civilă sau asistență socială.