Загрузка данных...

Veaceslav Ioniță: Producția de drone, afacere sau iluzie? Republica Moldova, între securitate și dezvoltare economică

Președintele Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să-și dezvolte industria de apărare, cu accent special pe producția de drone. Intenția a creat un val de controverse în societate. Unii au râs, alții s-au îngrijorat, iar o parte a arătat cu degetul spre celelalte industrii, care se sufocă, în timp ce autoritățile se apucă să inventeze altele noi.

Dar, dincolo de critici, ce ar însemna, la modul practic, asemenea investiții?

Acest subiect, alături de alte teme importante pentru economia națională și nivelul de trai al cetățenilor, a fost discutat într-o nouă ediție a emisiunii „Contrasens”, avându-l ca invitat pe expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.