Загрузка данных...

Prețul benzinei sare peste 24 de lei, iar cel al motorinei se apropie de 22 de lei

Prețul pentru carburanți înregistrează un nou salt. Pentru joi, un litru de motorină se va scumpi cu 56 de bani și va ajunge la 21,77 de lei. Atsfel, în doar două zile prețul a crescut cu aproximativ un leu. Este cea mai mare scumpire zilnică pentru motorină din ultimii patru ani. Astfel de salturi au fost înregistrate imediat după începutul războiului din Ucraina, în martie 2022.

Un litru de benzină trece mâine pragul de 24 de lei un litru urmând să fie vândut cu 24,17 lei, scumpirea fiind cu 20 de bani.

Potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță scumpirea carburanților va continua și în perioada următoare, iar presiunea asupra prețurilor este cauzată de războiul din Golf, în special de evoluțiile de pe piața petrolului și de aprecierea dolarului.

Amintim că de azi Republica Moldova a intrat în stare de alertă în energetică pentru 60 de zile, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Decizia a fost luată de Guvern la solicitarea Centrului Național de Management al Crizelor, Ministerului Energiei și Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.