Загрузка данных...

80 de elevi olimpici din R. Moldova vor fi premiați de DRRM pentru performanțe la Limba Română și Istorie

Elevii care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele republicane de Limba și Literatura Română și Istoria românilor vor fi premiați de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Evenimentul va avea loc în 23 iunie, la Centrul Clasa Viitorului din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, începând cu ora 11:30.

Potrivit organizatorilor, vor fi recompensați 80 de elevi de liceu din Republica Moldova care au obținut rezultate deosebite la competițiile școlare desfășurate în anul de învățământ 2025-2026. De asemenea, vor fi apreciați și profesorii coordonatori care au contribuit la pregătirea și susținerea performanțelor academice ale acestora.

DRRM precizează că inițiativa are drept scop recunoașterea și încurajarea elevilor care excelează la discipline esențiale pentru promovarea limbii române, a culturii și a istoriei comune, precum și valorizarea activității cadrelor didactice implicate în formarea noilor generații.

În cadrul ceremoniei, participanții vor primi diplome, medalii și diverse premii, inclusiv produse IT, precum ceasuri inteligente, baterii externe portabile, boxe portabile și căști gaming, dar și seturi de stilou și agendă.

Evenimentul marchează al cincilea an consecutiv în care DRRM susține și promovează performanța școlară la disciplinele care contribuie la cunoașterea și afirmarea identității culturale și istorice comune.