Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a intervenit în regim de vigilență sporită în perioada 19–20 aprilie, cu ocazia sărbătorii Paștele Blajinilor, pentru a asigura acordarea asistenței medicale de urgență pe întreg teritoriul Republica Moldova.
Potrivit instituției, în aceste zile au fost înregistrate peste 4.000 de solicitări, echipele de asistență medicală urgentă intervenind operativ la fiecare apel.
O atenție deosebită a fost acordată zonelor aglomerate, în special cimitirelor. Astfel, 48 de persoane au primit primul ajutor medical în aceste locații, dintre care 30 femei și 18 bărbați, cu vârste între 18 și 83 de ani.
După acordarea îngrijirilor, 23 de pacienți au fost transportați la spitale pentru tratament suplimentar.
Cele mai multe intervenții au fost înregistrate la Cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău, unde 22 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, dintre care 17 cazuri doar în data de 19 aprilie.
Potrivit datelor CNAMUP, cele mai frecvente urgențe au fost legate de afecțiuni cardiovasculare, hipertensiune arterială, sincope și traumatisme.




