Meteorologii au emis două avertizări de cod galben pentru întreg teritoriul Republicii Moldova, anunțând instabilitate atmosferică accentuată sâmbătă și ploi însemnate cantitativ duminică.
Potrivit IP „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, prima avertizare vizează ziua de 6 iunie, când, între orele 13:00 și 23:00, sunt prognozate ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice pe arii extinse.
Specialiștii avertizează că, izolat, se vor înregistra averse puternice cu cantități de precipitații de 15–30 de litri pe metru pătrat, grindină și vijelii cu rafale de până la 15–20 m/s.
De asemenea, pentru data de 7 iunie a fost emis un nou cod galben de ploi însemnate cantitativ. Meteorologii prognozează precipitații pe arii extinse, iar prin acumulare se vor înregistra cantități de apă cuprinse între 15 și 45 de litri pe metru pătrat.
Izolat, ploile vor fi însoțite și de descărcări electrice.




