Pompierii din capitală au intervenit în după-amiaza zilei de 4 mai 2026 pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Lech Kaczynski 10/3.
Potrivit Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:54, după ce dintr-un apartament situat la etajul trei a fost observat fum dens. La fața locului au fost mobilizate patru echipaje de pompieri și salvatori.
Ajunși, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins bunuri din interiorul unei camere de aproximativ 14 metri pătrați, într-un cămin de tip familial. Intervenția rapidă a permis localizarea focarului, evitând extinderea incendiului.
Incendiul a fost lichidat complet la ora 18:31. Totodată, pompierii au verificat etajele superioare și au evacuat fumul din clădire prin ventilarea spațiilor comune.
Proprietarul locuinței s-a autoevacuat și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Nu au fost raportate victime.
În urma cercetărilor preliminare, specialiștii au stabilit că incendiul ar fi izbucnit, cel mai probabil, din cauza imprudenței în timpul fumatului.
În acest context, salvatorii reamintesc cetățenilor să respecte regulile antiincendiare și să evite fumatul în interiorul locuințelor, mai ales în apropierea materialelor inflamabile. În ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 63 de situații de urgență.



