Ucraina a anunțat că nu va respecta armistițiul de „Ziua Victoriei” propus de Rusia pentru 8-9 mai, după ce Moscova ar fi încălcat de 1.820 de ori încetarea focului instituită unilateral de Kiev începând cu 6 mai, relatează Kyiv Independent.
Potrivit unui oficial ucrainean de rang înalt, citat de publicație, Kievul „nu vede rostul” respectării armistițiului anunțat de Kremlin pentru parada militară dedicată Zilei Victoriei.
Declarațiile vin după ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că forțele ruse au încălcat armistițiul ucrainean de 1.820 de ori până la ora 10:00, ora locală, la doar câteva ore după intrarea acestuia în vigoare.
Zelenski a anunțat pe 4 mai că Ucraina va implementa o încetare a focului începând cu 6 mai, la câteva zile după ce președintele rus Vladimir Putin a propus un armistițiu separat pentru 8 și 9 mai.
„Pur și simplu nu vedem rostul (să o respectăm) pentru paradă”, a declarat oficialul ucrainean.
Publicația amintește că armistițiile anunțate anterior în timpul războiului, multe dintre ele propuse de Moscova cu ocazia sărbătorilor religioase, nu au fost respectate. Potrivit Statului Major al Ucrainei, Rusia ar fi încălcat de 10.721 de ori armistițiul de Paștele ortodox din aprilie, pe durata a 32 de ore.
În momentul anunțării încetării focului din 6 mai, Zelenski a afirmat că Ucraina nu a primit niciun apel oficial din partea Moscovei privind condițiile armistițiului discutat public de oficialii ruși.
Liderul ucrainean a susținut că armistițiul propus de Kiev ar fi fost suficient pentru a testa dacă este posibilă o oprire reală a luptelor.
„Credem că viața umană este mult mai valoroasă decât orice celebrare aniversară”, a scris Zelenski pe 4 mai, referindu-se la festivitățile de „Ziua Victoriei” organizate de Rusia.
La rândul său, Moscova a acuzat Kievul că și-a încălcat propriul armistițiu. Ambasadorul pentru misiuni speciale al Ministerului rus de Externe, Rodion Miroșnik, a declarat că Ucraina ar fi lansat atacuri asupra Crimeei ocupate și regiunii Breansk.
Până la momentul publicării, Kievul nu a comentat acuzațiile formulate de partea rusă.
Ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a acuzat Moscova că a ignorat apelurile internaționale pentru oprirea ostilităților.
„Moscova a ignorat încă o dată apelul realist și corect de a pune capăt ostilităților, susținut de alte state și organizații internaționale. Acest lucru arată că Rusia respinge pacea, iar apelurile sale false la armistițiu de 9 mai nu au nimic de-a face cu diplomația. Putin se gândește doar la parade militare, nu la vieți omenești”, a scris Sibiga pe platforma X.



