Загрузка данных...

ANSA retrage de pe piață un lot de ouă produse în raionul Ungheni, după depistarea bacteriei Salmonella

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat miercuri retragerea de pe piață a unui lot de ouă de găină pentru consum uman, produse de compania SRL „DANT-AGRO” din satul Pârlița, raionul Ungheni, după depistarea bacteriei Salmonella Typhimurium în cadrul controalelor efectuate la exploatația avicolă.

Potrivit instituției, în probele de fecale prelevate de la găinile ouătoare din cadrul fermei a fost confirmată prezența agentului patogen, existând astfel riscul ca ouăle provenite din lotul respectiv să fie contaminate.

Produsele vizate de rechemare sunt ouăle de găină pentru consum uman produse de SRL „DANT-AGRO”, cu codul producătorului 3MD UN 015, provenite din satul Pârlița, raionul Ungheni. Măsura se aplică tuturor loturilor cu data durabilității minimale până la 20 iulie 2026, inclusiv.

ANSA recomandă consumatorilor să nu consume aceste ouă și să le returneze unităților comerciale de unde au fost achiziționate, în baza bonului fiscal sau a facturii.

Specialiștii avertizează că infecția cu Salmonella poate provoca toxiinfecții alimentare manifestate prin febră, dureri abdominale, greață, vărsături și diaree. Cele mai expuse riscului de complicații sunt persoanele în vârstă, copiii și cei cu un sistem imunitar slăbit.