Două persoane au fost salvate de pompieri în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință de pe strada Feroviarilor din municipiul Bălți.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în seara zilei de 29 aprilie 2026, la ora 23:04. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri și salvatori din cadrul Direcției Regionale Căutare-Salvare nr. 2 a Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Ajunși la intervenție, salvatorii au depistat în interiorul locuinței două persoane în stare inconștientă, intoxicate cu monoxid de carbon. Victimele au fost evacuate de urgență din zona de risc.
Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 38 și 41 de ani, care au suferit arsuri pe suprafața corpului. Aceștia au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spitalul municipal pentru îngrijiri.
Incendiul a fost lichidat la ora 23:43. Flăcările au distrus mai multe bunuri materiale din interiorul locuinței.
În urma cercetărilor preliminare, s-a stabilit că incendiul ar fi izbucnit cel mai probabil din cauza imprudenței în timpul fumatului.
În acest context, IGSU îndeamnă cetățenii să respecte regulile de prevenire a incendiilor, în special evitarea fumatului în interiorul locuințelor sau în apropierea materialelor inflamabile, precum și stingerea completă a țigărilor în scrumiere sigure.
Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026 au fost înregistrate 653 de incendii în Republica Moldova, soldate cu 63 de decese, inclusiv un copil. În ultimele 24 de ore, salvatorii au intervenit în 49 de situații de urgență.



