Șapte persoane au fost rănite după ce mai multe vagoane ale unui tren de pasageri au deraiat în regiunea Ulianovsk din Rusia. Printre victime se numără șase adulți și un copil, potrivit informațiilor preliminare apărute în presa locală.
La locul accidentului au fost trimise echipaje de ambulanță și intervenție în caz de dezastre, iar guvernatorul regiunii, Alexei Russkih, s-a deplasat personal pentru a coordona situația. De asemenea, în gara din Ulianovsk a fost amenajat un punct pentru acordarea primului ajutor victimelor.
Incidentul s-a produs după ce șapte vagoane ale trenului de pasageri, care circula pe ruta Celeabinsk – Moscova, au deraiat. În total, trenul avea 15 vagoane și transporta aproximativ 415 pasageri.
Potrivit datelor preliminare, la bord se aflau și grupuri de copii, inclusiv o secție sportivă din regiunea Celeabinsk formată din 34 de minori, precum și un colectiv de dansuri. Numărul total al copiilor din tren este în curs de verificare, estimările indicând circa 100 de minori.
Compania Căile Ferate Ruse a confirmat producerea incidentului și a anunțat suspendarea traficului feroviar pe tronsonul afectat. La fața locului intervin echipe specializate și trenuri de intervenție pentru restabilirea circulației.