Starea de urgență în energetică, instituită marți seara de Parlament, ar putea închide școlile din Chișinău pentru o perioadă. Primarul Capitalei, Ion Ceban, susține că, în funcție de evoluția situației, elevii ar putea trece la ore online.
Subiectul a fost discutat la Comisia pentru Situații Excepționale din Chișinău. Potrivit edilului, municipalitatea urmează să ia măsuri în funcția de recomandările făcute la nivel național.
„În cazul deconectărilor de energie electrică, să cunoaștem din timp informația, astfel încât să putem acționa imediat în ceea ce privește activitatea transportului public, iluminatul stradal, semaforizarea și, nu în ultimul rând, funcționarea spitalelor, a serviciului de pompare a apei, funcționarea lifturilor și a altor infrastructuri cu potențial de risc. În caz de necesitate, se va propune trecerea elevilor pe online, la distanță sau altă decizie care va fi impusă de situații, pentru a diminua din presiunea publică, dacă vom fi nevoiți să oprim parțial sau integral troleibuzele, în vederea economisirii energiei electrice, sau în cazul unor deconectări totale și/sau alte soluții care vor fi impuse de situații”, se arată într-un mesaj al primarului Ion Ceban.