În 2026, pensiile și prestațiile sociale vor fi indextate cu 6,84 la sută, iar măsura se va aplica din 1 aprilie. Decizia a fost aprobată de Guvern, în cadrul ședinței de astăzi. În plus, toți beneficiarii plăți sociale vor beneficia de o majorare de 51 de lei și 33 de bani.
Astfel, pensia minimă pentru limită de vârstă va ajunge la 3.264 de lei, iar cea pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani va fi de 3.525,72 de lei. Pensia de dizabilitate va varia între 1.632 și 2.448 de lei, în funcție de gradul de dizabilitate.
Pentru cei care, după indexare, rămân sub nivelul minim stabilit, statul va acoperi diferența printr-un „supliment de solidaritate”. În același timp, autoritățile au actualizat și coeficienții folosiți la calcularea pensiilor, astfel încât acestea să fie mai bine corelate cu evoluția salariului mediu și să-și păstreze puterea de cumpărare.
„Prin acest proiect protejăm puterea de cumpărare a pensionarilor și un trai decent pentru categoriile vulnerabile”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
Recalculările vor fi făcute automat de Casa Națională de Asigurări Sociale, fără ca beneficiarii să depună cereri sau acte. Costurile estimate depășesc 2 miliarde de lei pentru indexare și aproximativ 300 de milioane de lei pentru majorarea fixă.