Două zile de hram și concert în Chișinău, cu Zdob și Zdub, Jador, dar și un invitat special din Letonia

Primăria municipiului Chișinău se pregătește intens de Hramul Orașului! Anul acesta, cetățenii vor sărbători două zile de hram și concert. Duminică, forfota în centrul capitalei va începe de la ora 17:00, iar luni de la 11:00. Invitata specială a serii de luni va fi renumita interpretă din Letonia, Laima Vaikule.

„Pe lângă concertele de zile mari, programul include târguri, expoziții, activități culturale și de divertisment, care vor aduce bucurie și vor contribui la consolidarea sentimentului de comunitate”, transmite Primăria Chișinău.

Pe 13 octombrie, pe scena din PMAN vor urca artiști precum:

  • Mark Stam
  • Sun Stroke Project
  • Misha Miller
  • Andro
  • Mira
  • Minelli
  • DJ Vanotek
  • Jador

Șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi, a publicat pe rețele un video în care Jador spune că și-a dorit foarte mult să cânte la Chișinău și acum are ocazia de hramul orașului.

 

În timp ce pe 14 octombrie, scena va găzdui cele mai mari orchestre ale Chișinăului conduse de dirijori:

  • Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
  • Orchestra Fraților Advahov
  • Orchestra „Fluieraș”
  • Camerata Chișinău
  • Chisinau Jazz Orchestra
  • Dorel Burlacu Band

Totodată, publicul va avea ocazia să asculte artiști îndrăgiți de toate generațiile: Olga Ciolacu, Nina Crulicovschi, Zinaida Julea, Nicolae Glib, Mihai Ciobanu, Natalia Barbu, Satoshi, Magnat și Feoctist, formația Zdob și Zdub și mulți alții.

Foto: libertv.md