
Orheiul și-a pus astăzi straie de sărbătoare. Orașul își sărbătorește hramul localității care îl are în cinstea Sfântului Dumitru. Oficial, orașul împlinește 467 de ani de la prima atestare documentară, care datează din 1554.
Manifestațiile festive au început dis-de-dimineață, cu depuneri de flori la monumentul Vasile Lupu din oraș și cu o liturghie divină la Catedrala Sf. Dumitru la care au venit zeci de orheieni.
Programul sărbătorii care va avea loc în seara zilei de azi cuprinde un program vast, cu artiști consacrați din Moldova, care vor încânta publicul. Vorbim despre Valentin Uzun și orchestra Tharmis, Lia Taburcean, Igor Cuciuc, Costi Burlacu și Corina Țepeș, orchestra Moldovlaska și Doredos. Concertul va fi transmis în direct, pe rețelele de socializare și la postul de televiziune TV6.
Orașul Orhei își sărbătorește în fiecare an hramul de „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, considerat ocrotitorul localității. Orhei este unul din cele mai vechi orașe din Moldova, fiind întotdeauna un important punct comercial și strategic.