
Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Natalia Gavriliță la funcția de prim-ministru, care a fost deja desemnată de către președinta Maia Sandu la șefia Guvernului, anunță că la începutul săptămânii viitoare va face publică lista de miniștri care speră să fie votată de Parlament.
„Azi am fost nominalizată de președintele Maia Sandu la funcția de prim-ministru. Sunt onorată și hotărâtă să împlinesc așteptările cetățenilor. La începutul săptămânii viitoare voi face publică lista de miniștri și sper, tot săptămâna viitoare să avem învestirea în Parlament. Urmează o perioadă de muncă, reorganizare a instituțiilor de stat și recuperare economică”, a scris Natalia Gavriliță pe rețelele sociale.
Astăzi, șefa statului Maia Sandu a semnat decretul de desemnare a Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministru, după consultările pe care le-a avut astăzi cu fracțiunile PAS și Partidul „Șor”, la Președinție.
Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) nu a venit la consultări, iar vicepreședintele fracțiunii, Corneliu Furculiță, a anunțat că deputații BECS nu vor susține candidatura Nataliei Gavrilița la șefia Guvernului.
Menționăm că, Partidului „Șor” a venit la consultări fără niciun candidat la funcția de premier. Deputata Marina Tauber a spus că fracțiunea o va susține Natalia Gavrilița.
Sursa: tv8.md