
Manageri ai instituțiilor școlare care au cele mai bune rezultate în activitate, profesori și bibliotecari din raionul Orhei, precum și elevii care au participat la olimpiadele raionale și naționale, au fost premiați în cadrul Galei „Excelență în Educație”. În total, 60 de participanți au fost premiați, evenimentul fiind organizat de Direcţia Generală Educaţie a municipiului Orhei, în colaborare cu Consiliul Raional Orhei.
Este deja o tradiție ca, la fiecare sfârșit de an școlar, administrația raionului Orhei să-i premieze pe profesioniștii din domeniul educației și pe cei mai sârguincioși elevi.
Silvia Mustovici, șefa Direcției Generale Educație Orhei, spune că la ediția din acest an au fost acordate premii pentru cadre didactice la opt nominalizări, dar și pentru circa 50 de elevi cu performanțe mari la învățătură.
„Prin acest eveniment ne propunem să-i scoatem în evidență pe cei mai minunați copii și pe profesorii cu rezultate frumoase în activitate”, a spus Silvia Mustovici.
Ceremonia de premiere a avut loc la Centrul de Cultură „Andrei Suruceanu” din Orhei. Evenimentul a avut loc cu respectarea normelor sanitare împotriva COVID-19. Trofeele Galei și premiile au fost înmânate de către oficiali.
„Echipa noastră a considerat mereu educația un domeniu prioritar, susținându-l nu doar declarativ. Din cele peste 300 de milioane de lei, cât constituie bugetul raionului Orhei, aproape 200 de milioane sunt alocate Direcției Generale Educație. Am considerat mereu că țara nu are nicio șansă să devină prosperă, dacă nu va investi în educație. Trebuie să găsim soluții rapide ca să menținem acasă această viitoare elită a țării, ca ea să dea plus valoare țării, dar nu în străinătate”, a declarat Dinu Țurcanu, președintele raionului.
„În toate timpurile, învățătorii și medicii au fost cei mai apreciați în comunități. Mă bucur că această tradiție este continuată la Orhei. Vă mulțumesc din inimă pentru perseverență”, a menționat primarul Pavel Verejanu.
Învingătorilor le-au fost înmânate câte un trofeu cu inscripția „Laureat al Galei „Excelență în educație”, cărți și diplome de onoare. Laureații au fost desemnați de către o comisie a Direcţiei Generale Educaţie a Consiliului Raional Orhei.
Gala „Excelență în educație” are drept scop motivarea și valorificarea potențialului elevilor și profesorilor cu performanțe. Evenimentul a fost organizat pentru a șasea oară consecutiv, iar invitata specială a fost interpreta Cornelia Ștefăneț.