foto | Cunoaște-o pe Adriana Negru, o voluntară activă pe care carantina nu o oprește să-și trăiască din plin adolescența

Protagonista acestui interviu este Adriana Negru, o tânără activă din raionul Orhei, care a reușit să se remarce în cei trei ani de activitate în calitate de voluntară.

Ea fiind  una dintre tinerii pentru care, după instituirea regimului de carantină, viața nu i s-a oprit în loc. Aceasta avînd un mod de viața activ, participând regulat la activități de voluntariat și alte traininguri de dezvoltare personală.

Sunt Adriana și sunt de 3 ani voluntară la Centrul de Tineret Orhei. În acest timp, am reușit să coordonez un club de promovare a lecturii “Book-uria Lecturii” și să fiu redactor-șefă la Clubul Jurnaliștilor Orh-Ideea din cadrul Centrului.

Cu un an în urmă am reprezentat vocea elevilor din raionul și municipiul Orhei la nivel de țară, fiind membră a CNE Moldova și președinta Consiliului Raional al Elevilor din Orhei. Un mandat provocator, cu 3 miniștri la număr și plus pandemia peste cap. Mai nou, devenisem și Ambasadoare Media pentru Obiective Globale în Republica Moldova, pentru ODD 4 – Educație de calitate.

De curând am absolvit un Curs de Formare pentru Lucrătorii de Tineret în Educația pentru Drepturile Omului, lansat și susținut de Millenium. Am revenit acasă, la Centrul de Tineret Orhei, și acum — misiunea mea este să împărtășesc  cu alți tineri ceea ce a fost cultivat și a contribuit la dezvoltarea mea personală.

Am format o echipă de tineri din raion. Tineri cu diferite talente și pasiuni. Tineri care se implică în comunitățile din care vin. Tineri care au o voce interioară și care vor să ofere tărie cuvintelor. Urmează un program de promovare a drepturilor omului până în luna decembrie. Urmează să spunem nu prejudecăților , nu etichetelor, nu discriminării , nu opresiunii și nu normelor pe care le impune societatea zi de zi.  Suntem deja la a 3-a întâlnire și acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea asistentului de proiect – Dragos Druguș și a lucrătoarei de Tineret -Rodica Bulhac.

La moment, coordonez și un proiect social „Fiecare are o șansă”, susținut de Active Peace. Proiectul este implementat în Drochia și în Orhei și are scopul de a integra copiii în procesul educațional și în comunitate; de a combate abandonul școlar și delincvența juvenilă; de a ajuta elevii în efectuarea temelor pentru acasă; de-ai informa cu privire la sănătatea și igiena personală; de a crește gradul de conștientizare a părinților cu referire la importanța învățământului pentru copiii lor.

Beneficiari ai acestui proiect sunt copii din satele Mana, Curchi și Neculăieuca – elevi din Instituția Publică Complexul Educațional Gimnaziu-Grădiniță Neculăieuca. Am reușit să organizăm o excursie la Grădina Zoologică și să desfășurăm o sesiune informativă despre sănătatea mintală și cea fizică. Sesiunea a fost livrată de Vlada Pașcan – voluntară de la Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor din Orhei. Urmează și alte activități incluzive și cu aspect educațional în cadrul acestui proiect.

Despre voluntariat, cu certitudine spun că nu se învață în cărțile de educație civică și această misiune nu se îmbracă mănușă fiecărui tânăr. Să fii voluntar -înseamnă  uneori să renunți și să prioritizezi ceea ce vrei să faci și alături de cine să fii. Un voluntar– e omul care se dedică  ca resursă umană proiectelor comunitare, care implică abilități și care e flămând după cunoștințe pe care să le cultive continuu acolo unde sunt necesare.

Sunt multe avantaje pentru cei care practică voluntariatul: cunosc tineri cu aceleași viziuni și cu aceleași preferințe;  devin surse model pentru alți oameni;  cunosc instituțiile statului și misiunea lor  ; își  înțeleg rolul în procesul decizional și în completarea sondajelor,  le sunt accesibile diverse oportunități și servicii prestate de organizații de tineret; „profită” de consiliere psihologică  , de un spațiu pritenos, de ghidare în carieră etc. Dar în fața acestor avantaje, stă responsabilitatea și dăruirea de sine!