
S-a stins din viață medicul chirurg, categoria superioară, doctor Constantin Botnaru. Decesul a survenit la data de 06 august 2020, din cauza unei boli incurabile.
Născut în orașul Orhei, la data de 27 octombrie 1948, Constantin Botnaru a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu’, Facultatea de Medicină generală, în anul 1972. În același an, după absolvirea universității, doctor Botnaru este angajat la Spitalul Raional Central Telenești, în funcția de medic chirurg.
În anul 1976 și până în 1982 a ocupat funcția de Medic-şef adjunct, în cadrul aceleiași instituții. Din 1982 și până în anul 1987 a îndeplinit funcția de medic chirurg la același spital din Telenești. La data de 06 august 1987 a fost numit în funcția de Șeful secției Chirurgie, Spitalul Raional Central Telenești, iar din data de 26 iulie 1999, prin transfer, este numit în funcția de Director General a Spitalului Județean Orhei, actualmente, Instituția Medico-Sanitară Publică Spitalul raional Orhei. Ulterior, începând cu data de 11 iulie 2003, ocupă funcția de Șeful secției Consultative Orhei, unde a activat până în ultimul moment al vieții sale.
Pe parcursul activităţii s-a manifestat ca specialist bine pregătit profesional, compătimitor atât cu pacienţii cât şi cu colegii. Îşi îndeplinea datoria conştiincios, cu foarte multă străduinţă pentru îmbunătăţirea deservirii medicale, precum şi calităţii ajutorului acordat pacienţilor. Mereu a demonstrat iniţiativă, profesionalism întreprinzând un şir de activităţi teoretice şi practice întru ameliorarea calităţii controlului şi tratamentului pacienţilor. A impresionat prin punctualitate, seriozitate, considerându-le ca o obligaţie morală a omului orientarea către rezultate, calitate, respectarea termenelor limita, perseverenta, disciplina la locul de munca, loialitate și înalt simț de răspundere.
Era remarcat de personal pentru disciplină şi optimism. Fiind o personalitate multilateral dezvoltată, flexibilă, cu forţă de convingere prin argumentare, o fire modestă, calmă, corectă, cu un minunat echilibru interior, se bucura de autoritate în colectiv, de respectul şi stima pacienţilor.
Sincere condoleanțe familiei, rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!