
Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 crește semnificativ și sunt recomandate o mulțime de măsuri de protecție și de profilaxie. Compania Date Inteligente la fel este sesizată de acest subiect și și-a propus să efectueze un studiu repetat în rândul cetățenilor pentru a identifica dacă restricțiile deja impuse de autorități sunt eficiente și sunt pozitiv apreciate de cetățenii Republicii Moldova.
Mai jos sunt prezentate rezultatele sondajului privind percepția populației vis a vis de subiectul epidemiei de COVID-19:
- Circa jumătate (48.6%) din respondenți au afirmat că este foarte importantă respectarea regulilor impuse de autorități, 37.8% din respondenți au afirmat că este important, 3.1% din respondenți au răspuns că nu este deloc important și 2.1% au răspuns că este puțin important.
- La întrebarea „Cunoașteți personal pe cineva care este sau a fost bolnav de COVID19?”, Majoritatea respondenților (87.4%) au menționat că nu cunosc pe nimeni care este sau a fost bolnav de COVID19 și doar 9.7% din respondenți au afirmat că cunosc.
- A fost foarte important să analizam impactul pandemiei de COVID19 asupra veniturilor personale ale respondenților, astfel veniturile personale a 45.5% din respondenți au rămas la același nivel ca până la începutul pandemiei. La 29.2% din respondenți veniturile au scăzut semnificativ, iar la 15.4% veniturile au scăzut puțin.
- Dat fiind faptul că economia Republicii Moldova cel mai probabil va scădea în contextul pandemiei, noi am întrebat respondenții, în opinia lor, de cât timp va fi necesar ca economia RM să revină la nivelul din februarie 2020. Majoritatea respondenților (64,9%) au menționat că economia Moldovei va avea nevoie de o perioadă de la 7 luni până la 2 ani, sau chiar mai mult pentru a-si reveni la nivelul din februarie 2020.
- La întrebarea „Care este costul pierderilor pe care le va suferi Republica Moldova pe urma pandemiei de COVID19?”, răspunsul mediu a fost de 1.05 miliarde euro, însă majoritatea respondenților (52.6%) nu s-au putut exprima pe marginea acestui subiect
Sondajul mai arată că părerile oamenilor sunt împărțite în privința beneficiilor creditelor externe pe care le contractează Republica Moldova, dar cele mai multe dubii exista în privința celui pe care Guvernul vrea să-l ia din Rusia.
Președintele Igor Dodon și președinta PAS, Maia Sandu, rămân politicienii cu cel mai mare nivel de încredere, iar în caz de alegeri parlamentare anticipate, 5 partide ar accede în viitorul Legislativ — PSRM, PAS, PDM, PPDA și formațiunea ”Partidul Nostru”.
Sondajul a fost realizat la telefon, pe un eșantion de 931 de respondenți în perioada 26 aprilie — 4 mai din 325 de localități, inclusiv din stânga Nistrului, și are o marjă de eroare de 3,2%.
Video:
Sursa video: privesc.eu
Foto: digi24.ro
Sursa: idata.md