
Astăzi, 2 septembrie, în toate instituțiile de învățământ din țară a sunat primul clopoțel.
Cu această ocazie Președintele raionului Orhei, Ion Frunze, a adus un mesaj de felicitare elevilor, profesorilor, dar și părinților din IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din mun.Orhei.
Cu mesaj de felicitare și de un început bun de noul an școlar, la careul solemn a fost prezent și Excelența Sa, ambasadorul Republicii Polone în Republica Moldova, Bartłomiej Zdaniuk, Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, doamna Marina Tauber și viceprimarul mun. Orhei, dl Valerian Cristea.
În cadrul careului solemn, elevii de la mic la mare au fost cuprinşi de universul şcolar cu un recital de poezii şi cântece dedicate Zilei Cunoștințelor. La rândul lor, oficialii au felicitat cadrele didactice și au provocat elevii spre noi realizări și cunoștințe la disciplinele școlare.
După careul solemn elevii au fost invitați la prima oră de dirigenție sub genericul: „Crearea stării de bine în școală – Factor primordial în obținerea performanțelor”.
Sursa: facebook.com/raionorhei