Președintele Raionului Orhei, Ion Frunze a adus un aport considerabil pentru ca o familie din satul Ivancea, să se bucure de o locuință nouă

Bunătatea oamenilor face minuni! După ce acum două luni le-a ars casa şi au rămas pe drumuri, o familie cu patru copii din Ivancea, Orhei se bucură de o locuinţă nouă.                                                         Acum 2 luni, Ion Frunze, Președintele Raionului Orhei a promis că va depune maxim efort ca până în toamnă Tudor Tulbure, soția acestuia și cei patru copii să se bucure de o nouă casă cu condiții și mai bune de cât cele de care dispuneau, conectată la toate rețelile comunale – lumină, apă, gaze naturale, telefonie fixă și internet.
Promisiunea domnului Președinte a fost realizată!
Consiliul Raional Orhei, împreună cu diverși agenți economici și Fundația „Caritate.md”, au reușit să transforme visul familiei Tulbure în realitate. Ce-i drept, casa nouă procurată este în satul Teleșeu, raionul Orhei, dar precum am menționat, este conectată la toate rețelile comunale, drumul de acces este asfaltat iar capul familiei, dl Tudor Tulbure este încadrat deja în câmpul muncii.
La data de 30 august 2019, Ion Frunze, Președintele Raionului Orhei, însoțit de Anatol Bucatcă, Primarul satului Teleșeu și împreună cu reprezentanții Fundației „Caritate.md” au mers în vizită la Familia Tulbure, în prezent locuitorii satului Teleșeu. Oaspeții au fost primiți cu mare drag, iar Ionel, băiatul cel mare a organizat o excursie prin noua lui casă părintească.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: facebook.com/raionorhei