
Bucurie mare, agitaţie, lacrimi şi multe flori, la ultimul sunet de clopoțel. Absolvenţii din totale localităţile şi-au luat rămas bun de la şcoală şi de la dascăli, iar picii s-au bucurat că de astăzi începe mult aşteptata vacanţă.
În cadrul manifestaţiilor prilejuite de sfârşirea anului de studii au participat, pe lângă profesori, părinţi şi elevi, conducerea raionului Orhei și funcţionari publici. În acest an, conducerea raionului, în persoana dlui Ion Frunze, a fost alături de elevii LT „Ion Luca Caragiale”, care a adus mulțumiri colectivului didactic și decernări de Diploma pentru cei mai buni profesori, iar fruntașii din rândul elevilor au primit foi de odihnă la Tabăra „Miorița” și bilete la un spectacol de circ.
De asemenea, la festivitate au fost prezenți: conducerea Primăriei mun. Orhei, în persoana dnei Diana Memeț, colaboratorii Inspectoratului de Poliție și reprezentanții Direcției Generale Educație.
Primarul interimar- dna Diana Memeț mun.Orhei a adresat urări de bine absolvenților, profesorilor dar și părinților. Dumneaei i-a îndemnat pe absolvenți să muncească cât mai mult pentru atingerea scopurilor, subliniind că doar prin străduință pot fi realizate lucruri frumoase .
În cadrul activităţilor elevii au prezentat programe festive, în care i-au felicitat pe ceilalţi colegi ai lor, au mulţumit profesorilor şi părinţilor, au recitat poezii, au dansat, au cântat și au dăruit florile recunoștințelor.
În cele din urmă, careul solemn a fost încheiat cu ultimul sunet al clopoţelului pentru acest an.
Sursa: or.md