
Astăzi, 24 mai 2019, în vizorul președintelui raionului Orhei, Ion Frunze, a fost satul Susleni. Vizita a avut drept scop, stabilirea priorităților în raport cu solicitările parvenite în adresa Consiliului Raional Orhei.
Pentru început, domnul președinte Ion Frunze însoțit de primarul satului Susleni, Ilie Boldurat și șeful Centrului de Sănătate Publică nr. 1, Iurie Lupacescu, au susținut un dialog cu agenții economici, funcționarii publici din primăria locală, dar și cu cetățenii care se aflau la primire. Printre subiectele abordate în cadrul întâlnirii de astăzi s-au conturat: reparația/asfaltarea drumurilor locale, iluminarea stradală, achitarea taxele locale ș.a.
De asemenea, domnul Ion Frunze, a vizitat și instituțiile de învățământ din localitate, unde a avut parteneri de discuție cadrele didactice, fiind ca de obicei implicați și dedicații în tot ceea ce fac. Totodată, au fost inspectate și condițiile de predare-educare a celor mici. Dat fiind faptul că, condițiile sunt foarte bune, unii părinți din satele vecine au ales instituțiile de învățământ din Susleni .
La rândul său președintele raionului I-a asigurat că au parte de tot suportul său pentru a îmbunătăți condițiile de studiu și că face tot posibilul ca ei să fie remunerați din ce în ce mai bine.
Sursa: facebook.com/raionorhei