Președintele raionului Orhei dl Ion Frunze împreună cu dl Vladimir Cebotari, deputat în parlamentul Republicii Moldova, au susținut o vizită de lucru în comuna Chiperceni

Ziua de luni, zi în care reprezentanții autorităților publice locale cât și centrale vor fi în permanență alături de oameni și de nevoile acestora. Ieri, 13 mai 2019, președintele Raionului Orhei, dl Ion Frunze, împreună cu dl Vladimir Cebotari, deputat în parlamentul Republicii Moldova, au susținut o vizită de lucru în comuna Chiperceni. Însoțiți de primarul comunei, dl Ion Voloșciuc, oficialii au dialogat cu agenții economici, cadrele didactice din instituțiile de învățământ și angajații din domeniul medical.

În cadrul discuțiilor au fost conturate probleme ca: desfășurarea activităților economice și taxele locale, extinderea proiectului de gazificare din comună, asfaltarea drumurilor locale, aprovizionarea cu apă potabilă și apeduct, reparația instituțiilor de învățământ și medicale.

Președintele Raionului Orhei, dl Ion Frunze, a ținut să menționeze că toate aceste probleme sunt deja în vizorul autorităților și urmează ca în anul curent să fie soluționate în măsura posibilităților financiare din bugetul raional, dar și cu ajutorul unor proiecte externe.

La rândul său dl Vladimir Cebotari s-a interesat de nivelul implementării noilor reforme, în special din domeniul medical, care prevede ca medicul de familie să  beneficieze de birou privat și să atragă tinerii specialiști în sectorul rural. Amintim că, în scopul creșterii calității serviciilor medicale primare, medicul de familie  beneficiază de toate drepturile ce decurg din calitatea sa de titular al practicii individuale.

Sursa: or.md