Și totuși, ce semnifică FEMEIA?
Continuă să rămână ea sexul frumos, slab, ce nu poate fără o autoritate masculină?
E persoana angajată să spele vasele, să educe copiii și să fie responsabilă de curățenie?
Sau poate totuși acceptăm faptul că este o FORȚĂ de neoprit, care dobândește abilitatea de a schimba lumea. Da, femeia poate, chiar și mai mult decât atât.
Sunt exemplul pur de om care a început să aprecieze femeia și drepturile oferite ei în urma lecturării unui roman pătrunzător, din care am învățat multe. Am înțeles în sfârșit că persoanele care au luptat pentru emanciparea drepturilor femeii, au dorit EGALITATE, noțiune ce mulți dintre voi o consideră caracteristică secolului XXI.
Cu părere de rău, acest lucru nu este așa, mai există țări unde femeia este demoralizată și insultată, fiind considerată un blestem.
Romanul „Arsă de vie” Souad, Marie-Therese Cuny, reprezintă viața unei fete din Cisiordania, care află în scurt timp că în satul lor, să te naști femeie, este o oroare. Bărbații sunt apreciați la justa lor valoare, și tot ei au dreptul să jignească, sau chiar să ia viața unei femei, din simplul fapt că sunt BĂRBAȚI. Aceștea au permisiunea să meargă la școală, să călătorească, în timp ce femeile trebuie doar să muncească și să-și facă rugăciunile.
Souad este victimă a acestui mod de trai josnic, unde fratele său dispune de un larg compartiment de drepturi, dar ea și surorile sale, doar de îndatoriri. Provenind dintr-o familie cu un rang înalt, părerea oamenilor din sat era inevitabilă și extrem de importantă.
La vârsta de 17 ani (pe când toate fetele deja erau căsătorite), Souad îndrăznește să se îndrăgostească, într-un final rămânând însărcinată, lucru ce urma să-i dezonoreze familia. La noi un copil e o minune, la ei însă este o povară. Chinuri groaznice, violența fizică și verbală, teama de a nu fi omorâtă chiar de propriii părinți – așa trăiește Souad timp de 4-5 luni, până când cumnatul său primește ordin de a-i da foc.
Reușește Souad să depășească acest coșmar?
Ce se întâmplă cu micuțul din burtică?
Cum își petrece aceasta restul vieții?
Veți răspunde la aceste întrebări doar lecturând romanul, pe care vi-l recomand cu încredere.
Pentru prima dată îmi era frică să schimb fila, simțeam durerile pe care această adoleșcentă le suporta și nu aveam curajul să aflu detalii despre maltratarea sa. E groaznic prin ce a trecut, dar și mai groaznic este faptul că acest chin nu a luat sfârșit. Undeva, într-un sat din Cisiordania, femeia este și până astăzi un blestem.
Lacrimi, povețe, luptă pentru existența – sunt cuvintele ce caracterizează acest roman sângeros.
„Cu ani în urmă am întâlnit fete care veneau de departe, ca și mine. Sunt ținute ascunse. O tânără care nu mai avea picioare, agresată de doi vecini care au legat-o și au aruncat-o sub tren.
O alta pe care tatăl și fratele ei au vrut să o ucidă cu lovituri de cuțit și pe care au aruncat-o într-o pubelă. O alta pe care mama și frații ei au aruncat-o pe fereastră: este paralizată. Și celelalte despre care nu se vorbește, care au fost găsite prea târziu, moarte. Cele care au reușit să fugă, dar au fost prinse în străinătate: sunt moarte. Cele care au putut scăpa la timp și se ascund, cu sau fără copii, virgine sau mame.
N-am întâlnit o femeie arsă ca mine – nu au supraviețuit. Iar eu mă ascund și acum, nu-mi pot spune numele, nu-mi pot arăta chipul. Nu pot decât să vorbesc – este singura armă pe care o am.”
Apreciază-te, FEMEIE, ești izvorul vieții, ce merită mai mult! (sper că acest lucru îl vor înțelege cândva și acești oameni fără scurpule).
Nadejda Grițco