Bună! Mă numesc Elena Lazarenco și momentan învăț în România. De ce aici? Putem spune că a fost un vis, dar vreau să vă spun ceva ce am conștientizat abia acum: faptul că ai atins un scop nu este mereu ceva bun.
Învăț în Botoșani, orașul de baștină a lui Mihai Eminescu, la un liceu de artă și vreau să vă relatez în linii mari cum arată o zi obișnuită.
Luni, spre exemplu, termin orele la 20.00 și sunt extenuată, iar marți încep orele la 12.00.
Trebuie cumva să reușesc să mă odihnesc, dar și temele să le fac. Cea mai ușoară zi și cea mai frumoasă este cea de miercuri, pentru că am atelier. Dacă cumva cineva s-a gândit că la un liceu de artă nu se fac ore obișnuite, atunci să știți că fac și ore ca matematica, limba română, istorie etc., dar am și această miercuri în care eu fac toată ziua ceea pentru ce am venit aici.
Deși am ore după-amiaza, miercuri am ore de la 08.00 și sunt la cam 2 km de liceu, iar eu tot reușesc.
Mă trezesc la ora … Păi, chiar nu știu, atunci când vine doamna de serviciu și deschide ușa, zicând „Trezirea, fetelor!”, aprinde lumina, pentru că la 07.00 trebuie să plecăm să luăm dejunul (am uitat să zic că sunt la cămin și sunt în cameră cu niște moldovence, eu le numesc cum am spune în rusă „подруги по несчастью”).
După ce-mi fac rutina de dimineață și mănânc la cantină, îmi pregătesc culorile, creionele și toate cele și plec la școală, dar precum deja știți sunt cam departe de liceu și pe jos fac în jur de 30 de minute și plec cu maxi-taxiul (așa se numește aici, pe când e doar un microbuz), cu el fac doar 15 minute și mai economisesc niște energie, credeți-mă o să am nevoie! Ajungând îmi pregătesc locul de muncă.
În România o lecție durează 50 de minute și o pauză 10 minute, dar miercuri avem pauză o dată la două lecții și deci în total am 6 ore de atelier, apoi am o oră liberă și asta nu pentru că așa trebuie, dar fiindcă altfel nu s-a putut face orarul și trebuie să mă gândesc ce să fac în acest interval de timp. De obicei plec în parc și mă plimb, ori plec să beau un ceai. Probabil nu înțelegeți de ce și e vina mea că nu v-am spus inițial, dar după această oră liberă trebuie să plec la încă două ore de modelaj sau sculptură, numiți-o cum doriți!
În total câte ore stau la școală? Nu vă complic și calculez pentru acei care nu prea iubesc matematica și știu că sunteți mulți și deci stau 9 ore la școală și totuși e cea mai cea zi, fiindcă ies mereu entuziasmată de pe ușile liceului. Vin înapoi ori cu maxi-taxiul ori cu un prieten și aici vreau să vă zic de ce nu-mi pare totuși așa rău, îmi este greu, nu neg, dar am cunoscut atâția oameni minunați și obțin o experiență neprețuită. Sunt așa departe de casă și am lăsat atâtea persoane importante pentru mine în spate.
În concluzie, vreau să vă zic că nu e nicăieri mai bine ca acasă, deși tot o să trebuiască să plecăm cândva din sânul familiei, deci sunt motive din care îmi pare rău că sunt aici și motive din care nu regret. Le sunt recunoscatoare învățătorilor și profesorilor mei pentru ce sunt acum. Citiți mai mult și nu jigniți profesorii, fiindcă ei pentru acest salariu minim te învață să fii om. Sper că v-a plăcut această povestire.
„Le sunt recunoscătoare profesorilor mei pentru ceea ce sunt acum”
Elena Lazarenco