Cătunul Dobrușa a mai rămas cu o casă pustie şi doi câini pe care nu mai are cine-i hrăni. Așa începe un articol apărut pe cuvintul.md și care descrie starea în care a ajuns cătunul Dobrușa din raionul Telenești, parte a comunei Negureni.
Cu numele Dobrușa în Basarabia se identifică două localități, un râuleț şi o mănăstire. Mai întâi, lângă satul Receşti, chiar la izvoarele râuleţului omonim, a apărut Mănăstirea Dobrușa. Iar în 1911, pe vremea reformelor desfăşurate de premierul rus Stolâpin, pe malul râuleţului, la 32 km distanță de mănăstire, a apărut și sătucul Dobrușa, unde şi-au făcut case câteva familii de ucraineni și ruși veniți tocmai de lângă Poltava. În 1933 satul avea 100 de suflete și nu se știe cum ar fi evoluat destinul localităţii dacă peste ținut nu venea URSS. Firește, satul nimeri în categoria celor fără de perspectivă și după anii ’60 ai secului XX populația de aici începu să scadă vertiginos. Dacă în 1989 recensământul a atestat aici 29 de bărbați și 39 de femei, apoi acum două săptămâni în Dobrușa rămăseseră numai trei familii. Între timp, pe neașteptate, satul s-a pomenit doar cu două cupluri fără copii.
Acum o săptămână, în casa proprie, au fost găsite corpurile neînsuflețite ale lui Ghenadie Lozinschi și Lidiei Crețu, ambii de 40 de ani, cu semne de moarte violentă. Cei doi trăiau în concubinaj, dar se împăcau bine și își duceau viața liniștită în acest satuc semipărăsit trăind din cultivarea pământului și vânzări de păsări și animale. Poliția a reținut un bănuit – un fost locuitor al satului Verejeni, venit aici acum jumătate de an, după ce fusese eliberat condiționat din pușcărie. Trăia în una din casele părăsite și, bineînțeles, a contactat cu victimele. Ancheta urmează să elucideze circumstanțele crimei. La moment este clar că cei doi au fost omorâți în bătaie.
Primarul a luat toate cheltuielile de înmormântare asupra sa
Pe cei doi omorâți fără de vină i-au petrecut pe ultimul drum o mână de oameni, între care câteva rude, preotul din sat și groparii rugați de primar să săvârșească această tristă ceremonie. Cei doi nu aveau pe nimeni la Dobrușa, așa că de înmormântare s-a îngrijit primarul de Negureni, Grigore Munteanu, de comun acord cu soția sa Maria.
„La o adică nici nu am știut cum am putea înștiința rudele lor, care se află acum peste hotare. Dar au venit cine a putut. După dorinţa acestora, despre care am aflat de la consăteni, cei doi decedați nu au fost înmormântaţi alături. M-a mirat acest lucru, fiindcă deși cei doi au trăit în concubinaj, s-au împăcat bine și moartea i-a găsit împreună. Dar am făcut așa cum ni s-a cerut”, a mărturisit primarul.
Dobrușa, vedere din satelit. Captură Google Maps
Primarul Grigore Munteanu ne-a arătat câteva morminte din cimitirul Dobrușei. Între acestea sunt şi mormintele părinților dlui Teo-Teodor Marșalcovschi, doctor habilitat în istorie, profesor la Universitatea din Bălți. Mormântele au fost împrejmuite cu un grilaj din fontă turnată, dar niște nemernici l-au furat. Tot aici se mai aflau încă două morminte, despre care primarul mi-a spus că le are în custodia sa:
„Tot de noi au fost petrecuți pe ultimul drum, pentru că nu aveau pe nimeni. Nu avem încotro, sunt niște rânduieli creştine, care trebuie onorate. În alt caz, pe un sătean rămas singur-cuc l-am înmormântat aici doar cu sprijinul angajaților primăriei, situație care m-a întristat, fiindcă nu-i normal ca omul, după ce a trăit o viață, să fie pur și simplu îngropat în pământ. Creștinul trebuie petrecut creștinește pe ultimul drum!” conchide primarul.
O rudă a decedatului Ghenadie Lozinschi, Valentina, ne-a spus de ce s-a decis să plece din Dobrușa: „Este foarte greu de trăit aici pentru o persoană mai în vârstă, rămasă singură. Ca să cumperi o pâine trebuie să faci patru kilometri până la magazinul din sat. Dacă plouă și se desfundă unicul drum – nu mai ieși de aici. De atâta am părăsit casa și am plecat la Vadul-Leca, mai aproape de fiică. La Dobrușa rămân doar cei cărora le palce să trăiască departe de tumultul și provocările vieții”, spune Valentina.
Am fost la casa celor doi. Gardul lipsea, iar alături de spărtura pentru portiță, ca dintr-o ironie a sorţii, se afla un panou decolorat, pe care era scris că aici se află un sector de supraveghere de vecinătate, proiect inițiat acum câțiva ani în scopul diminuării infracțiunilor în mediul rural. Și numai doi căței rămași orfani de stăpâni ne-au amintit că satul care are câini e unul care se respectă.
Dobrușa a fost un colț de rai
Teo-Teodor Marșalcovchi, apropo, specialist în Istoria Medievală a Moldovei și unicul specialist care a studiat fenomenul răzeșiei, ne spune că până a pleca la studii aprecia baștina sa precum un centru al universului și colţ de rai:
„Era un sătuc care se îneca în verdeață. Erau mulți pomi, arbuști, majoritatea gardurilor erau din nuiele, iar Dobrușa, un pârău lat de 1,5 – 2 metri curgea printre cele două rânduri de case. Nimeni nu îndrăznea să arunce aici gunoaie, peștele se vedea prin apa străvezie măcar prinde-l cu mâna. Acum Dobrușa nu mai curge pe aici – în aval au făcut un iaz la Târșiței, întorcând cursul râuleţului în lacul respectiv. Au dat drumul apoi la apă, dar pârăul Dobrușa nu și-a mai restabilit cursul său spre Răut”- ne spune cu amărăciune profesorul.
Primarul Grigore Munteanu crede că sătucul mai are șanse. Dacă s-ar găsi investitori care ar face aici o pensiune rurală, dacă orășenii ar procura locuri de vile, Dobrușa și-ar recăpăta statutul de colț de rai.
Al doilea sătuc din componenţa primăriei Negureni, Chersac, aflat la 4 kilometri spre nord, e ceva mai populat decât Dobrușa, acolo trăind opt familii. Dar e şi el pe cale de dispariţie. Potrivit publicistului Tudor Țopa, în ultimii 10 ani în Republica Moldova au dispărut 40 de sate din motivul că lumea pleacă. Și dacă acest poces va continua, riscăm să pierdem toată Basarabia rurală, conchide autorul articolului.
Foto: cuvintul.md
Sursa: agora.md