TRAGEDIE într-o familie din raionul Orhei. Un bărbat de 66 de ani, găsit MORT într-o fântână

Un bărbat în vârstă de 66 de ani din satul Ciocâlteni raionul Orhei a fost găsit în dimineaţa zilei sâmbătă, 2 martie, mort într-o fântână. Soţia acestuia a văzut încălţămintea bărbatului lângă fântână şi imediat a cerut ajutorul unui vecin. Acesta a alertat oamenii legii.

Acesta a fost scos de salvatori de la o adâncime de 11 metri. El nu avea urme de moarte violentă. Din informaţiile preliminare, bărbatul ar fi căzut în fântână din neatenţie.

Oamenii legii urmează să ancheteze cazul.

Sursa: prime.md