În această zi din Săptămâna Patimilor s-a produs un eveniment care a transformat ziua de miercuri în zi de post pe tot parcursul anului. Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Mântuitorului Hristos, a comis cel mai înalt act de trădare din istoria omenirii – L-a vândut pe Iisus pentru 30 de arginți.
În acest timp, în Ierusalim se urzea în taină răzbunarea fariseilor și a cărturarilor, care hotărăsc moartea Mântuitorului. Primit ca un adevărat Mesia în Ierusalim, în Duminica Floriilor, de către mulțimea entuziasmată de minunile Lui, Iisus Hristos intrase în templu, de unde îi izgonise pe negustori și dărâmase mesele schimbătorilor de bani.
„Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că semănați cu mormintele cele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morți și de toată necurăția”… „Nebuni și orbi!” (Matei, 23.27), toate aceste replici i-au făcut pe farisei să-L urască pe Hristos și să-I dorească moartea.
Astfel, cărturarii și fariseii au făcut sfat pentru prinderea și uciderea Mântuitorului, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulțimilor. „Și împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleșug, şi să-L ucidă” (Matei, 26.4). Și tot acum, Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „A zis: „Ce voiți să îmi dați și eu Îl voi da în mâinile voastre?“ Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16).
Așa s-a împlinit profeția lui Zaharia, menționată în Vechiul Testament: „Și le-am zis: „Dacă socotiți cu cale, dați-Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi-o plătiți. Și Mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginți. Atunci a grăit Domnul către Mine: „Aruncă-l olarului prețul acela scump cu care Eu am fost prețuit de ei”. Și am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar.” (Zaharia 11, 12-13).
Denia care se ține în această seară o pomenește și pe femeia păcătoasă care, în dorința de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinței și îndreptării.
„Pe când se afla Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir scump și l-a turnat pe capul Lui, când ședea El la masă. Și văzând aceasta ucenicii Lui, le-a părut rău și au zis: „Pentru ce s-a făcut această pagubă? Căci acest mir se putea vinde pe un preț mare și se putea da săracilor”. Iisus, însă, înțelegând aceasta le-a zis: „Pentru ce aduceți supărare femeii? Că bun lucru a făcut ea pentru Mine. Căci pe săraci pururea îi aveți cu voi, iar pe Mine nu Mă aveți pururea. Aceasta, turnând acest mir pe trupul Meu, M-a pregătit pentru îngropare. Și drept vă spun: oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta în lumea toată, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei””. (Matei, 26,6-13).