Activistul Anatol Mătăsaru a fost reținut duminică, 5 aprilie 2026, în localitatea Sărata Galbenă, raionul Hîncești, în timp ce realiza o investigație ce vizează averea judecătoarei Ana Cucerescu, judecătoarea care face parte din completul de judecată în dosarul fostului lider democrat Vlad Plahotniuc.
Informația privind reținerea activistului a fost confirmată de către purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, scrie zdg.md, citată de omniapres. Soția activistului, jurnalista Julieta Savițchi, susține că Mătăsaru nu „a comis nicio ilegalitate și că întreaga situație este o reacție exagerată”.
Potrivit acesteia, singura interacțiune directă cu judecătoarea ar fi fost un simplu salut, iar activitatea desfășurată ținea strict de documentarea unei investigații jurnalistice.
Pe de altă parte, surse din cadrul Poliției au declarat pentru jurnaliști că activistul ar fi urmărit-o pe judecătoare până la domiciliul părinților și ar fi încercat să o intimideze prin diferite acțiuni. În urma unui apel la serviciul 112, oamenii legii au intervenit și l-au reținut.
Conform procesului-verbal publicat ulterior, reținerea a fost făcută în baza articolului 169¹ din Codul Penal, care se referă la „acte de persecuție”. Legea prevede că urmărirea sau supravegherea unei persoane, ori contactarea repetată a acesteia într-un mod care provoacă teamă, poate fi sancționată cu amendă, muncă în folosul comunității sau închisoare de până la doi ani.
Între timp, judecătoarea Ana Cucerescu nu a oferit un punct de vedere oficial. Aceasta activează de aproximativ 14 ani în sistemul judecătoresc și a fost implicată în mai multe dosare de rezonanță, inclusiv condamnarea lui Iurie Roșca și a bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul.