Criză de kerosen pe aeroportul din Bruxelles. Pasagerii unei curse spre București au așteptat peste trei ore în avion

Un incident neplăcut a avut loc miercuri pe aeroportul din Bruxelles, unde toate aeronavele aflate la sol au fost avertizate că vor exista întârzieri în alimentarea cu kerosen, pe fondul unei crize de combustibil. Printre zborurile afectate s-a numărat și cursa operată de HiSky pe ruta Bruxelles – Aeroportul Henri Coandă, ai cărei pasageri au fost nevoiți să aștepte peste trei ore în avion înainte de decolare, relatează TVR Info.

Potrivit informațiilor transmise pasagerilor de către comandantul aeronavei, întârzierea a fost cauzată de lipsa combustibilului pe aeroport. Ulterior, s-a confirmat că problema nu a afectat doar zborul spre București, ci toate aeronavele aflate în acel moment la sol pe aeroportul din Bruxelles.

Reprezentanții Asociația Companiilor Aeriene Românești au precizat că notificarea privind întârzierile la alimentare a fost transmisă simultan tuturor operatorilor.

Președintele asociației, Marius Popescu, a declarat că situația ar putea fi legată de contextul global al crizei energetice, inclusiv de perturbările din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul petrolului la nivel mondial.

„Lipsa de combustibil este din cauza celor de la Bruxelles. În momentul în care aeronava a aterizat și se îndrepta către locul de parcare, s-a primit o notificare, nu doar către compania românească, ci pentru toate aeronavele care erau în acel moment la sol, s-a spus că urmează să fie anumite întârzieri cu furnizarea de kerosen pentru alimentare. Bănuim că în contextul global, ceea ce se întâmpă cu Strâmtoarea Ormuz. Ne întrebăm ce se poate întreba pe viitor”, a afirmat acesta, sugerând că astfel de incidente ar putea deveni mai frecvente.

Compania HiSky a transmis că aeroportul din Bruxelles s-a confruntat cu o situație de tip „short of fuel”, însă a reușit să identifice soluții alternative pentru a transporta pasagerii în siguranță către destinație.

În cele din urmă, aeronava a decolat spre București, fără ca operatorul să ofere detalii suplimentare despre soluțiile utilizate.

„În contextul situației cu criza de petrol care o avem acum în toată lumea, aeroportul din Bruxelles a fost în situația “short of fuel”, astfel compania a făcut tot necesarul și a găsit alte alternative pentru a aduce pasagerii în siguranță la destinație. Aeronava acum se află în zbor spre București și compania asigură transportarea tuturor pasagerilor la destinație.”