Primăria municipiului Orhei anunță primele rezultate ale programului de gestionare a câinilor fără stăpân, la o săptămână de la lansarea acestuia, subliniind că intervențiile au vizat în special zonele cu cele mai multe sesizări din partea cetățenilor.
Potrivit autorităților locale, echipa Clinicii Veterinare „AlexVet” a reușit capturarea și sterilizarea a 31 de câini agresivi din mai multe sectoare ale orașului, inclusiv Slobozia Doamnei, Nistreana, Centru, Grădina Publică Orhei și zonele din apropierea instituțiilor de educație timpurie.
Reprezentanții Primăriei precizează că această etapă a fost necesară în contextul numărului ridicat de plângeri privind comportamentul agresiv al animalelor, însă acțiunile desfășurate reprezintă doar începutul unui proces mai amplu, care va continua în perioada următoare și în alte cartiere ale municipiului.
Autoritățile au mulțumit echipei „AlexVet” pentru profesionalismul și promptitudinea intervențiilor, evidențiind implicarea activă în gestionarea situației.
În același timp, Primăria atrage atenția asupra responsabilității cetățenilor, menționând că o mare parte dintre câinii identificați pe domeniul public au fost anterior deținuți, dar ulterior abandonați. Acest fenomen contribuie direct la creșterea numărului de animale fără stăpân și la agravarea problemei.
Municipalitatea anunță că va înăspri regulile și va aplica sancțiuni pentru abandonul animalelor, nesterilizarea acestora, precum și pentru lipsa supravegherii și îngrijirii corespunzătoare.