Primăria municipiului Orhei anunță că propune amânarea examinării proiectului privind majorarea tarifului la transportul public, în lipsa respectării procedurilor legale și a consultărilor publice.
Proiectul, care prevede introducerea unui tarif de 4 lei și anularea transportului gratuit în orele de vârf, nu a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului municipal din 16 aprilie.
Primarul interimar Anastasia Țurcan a declarat că măsura nu este justificată în lipsa unui mecanism clar de compensare pentru categoriile vulnerabile.
Autoritățile locale solicită ajustarea proiectului la cadrul legal și organizarea consultărilor publice înainte de reluarea examinării.



