Motorina înregistrează o ieftinire ușoară pentru vineri, 17 aprilie. Prețul unui litru de carburant a scăzut cu 10 bani și va fi vândut cu 31,42 de lei.
Și prețul unui litru de benzină a scăzut cu patru bani și va costa, mâine, 29,39 de lei.
Potrivit datelor publicate ieri de Ministerul Energiei, peste 17 mii tone de benzină și 16 mii tone de motorină au fost importate în perioada 9–14 aprilie în Republica Moldova.
Stocurile de produse petroliere au constituit 20 de zile de consum de benzină, 17 zile de consum de gaz petrolier lichefiat și 11 zile de motorină.



