Locuitorii municipiului Bălți au rămas din nou fără apă potabilă în dimineața zilei de 11 martie, după ce autoritățile au decis sistarea alimentării din motive de siguranță sanitară, scrie Nordnews.
Potrivit informațiilor preliminare, o pată de produse petroliere ar fi ajuns în apropierea stației de pompare din râul Nistru, ceea ce a determinat oprirea temporară a captării apei pentru a evita contaminarea sistemului de alimentare.
Directorul întreprinderii Apă-Canal Bălți, Vitalie Ungureanu, a declarat pentru NordNews că pata de petrol a ajuns până la zona stației de captare a apei utilizată de Aquanord, iar operatorul a fost nevoit să oprească procesul de pompare încă de aseară.
„Asta înseamnă că pata a ajuns până la stația unde Aquanord captează apa și ei s-au deconectat de la ora 21:00. În acest moment, practic centrul orașului a rămas fără apă. Cartierul 8, Cartierul 6 și zona Dacia încă mai au apă”, a precizat Ungureanu.
Din cauza lipsei apei, mai multe instituții de învățământ din municipiu au trecut la program redus, iar unele ore ar putea fi suspendate pentru a putea respecta normele sanitare. Autoritățile locale spun că măsura este una preventivă, până când specialiștii vor verifica calitatea apei și vor elimina riscurile pentru sănătatea populației.
Autoritățile Republicii Moldova au activat protocoalele de coordonare interinstituțională după apariția informațiilor privind o posibilă poluare a râului Nistru. Într-un comunicat de presă, Centrul Național de Management al Crizelor avertizează populația să nu utilizeze apa din râu, până la stabilirea cu exactitate a riscurilor.
Potrivit informațiilor preliminare, ar fi vorba despre o posibilă poluare produsă în amonte, în urma unei deversări. Instituțiile responsabile au prelevat probe de apă pentru a stabili cu exactitate natura substanțelor și concentrația acestora.



