Prețul carburanților ar putea atinge pragul psihologic de acum patru ani de 32 de lei. Acest lucru ar putea să se întâmple în cel mult o săptămână, susține directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran. Funcționarul precizează că, în prezent, unii importatori au deja costuri mai mari de 3-4 lei față de prețurile afișate pe panou.
„Prețurile care vin în țară a produselor petroliere, fără accize și TVA, este peste 14-15 lei. Cine mai avea stocuri mai vechi, mai aveau o pernă de avantaj. Cine lucrează cu stocuri noi au costuri mult peste plafonul impus de agenție. Sunt companii care au și 3-4 lei costul mai mari decât prețul la panou, dar orice caz trebuie tratat individual. Ținând cont că prețul la panou se schimbă spre creștere încă, s-ar ca în 3-4 zile, acest cost să fie egal cu prețul de panou, dar totul este individual în funcție de fiecare companie”, a declarat Alexei Taran în cadrul unei emisiuni de la Exclusiv TV.
Pragul de 32 de lei pentru motorină și benzină a fost depășit ultima dată în iunie 2022.
Amintim că, benzina și motorina au trecut de ja de pragul de 28 de lei pentru un litru. Astăzi, de exemplu, benzina este vândută în stații cu 28,03 lei, iar un litru de motorină costă 28,63 de lei. Timp de o săptămână, diferența dintre motorină și benzină a ajuns la 60 de bani.
Reamintim că, de la începutul lunii martie, motorina s-a scumpit cu peste 7,5 lei pentru un litru, iar benzina – cu patru lei. Asemenea costuri pentru carburanți nu au mai fost înregistrate din vara – toamna anului 2022.



