Загрузка данных...

Focuri de armă la închisoarea din Brănești. Un fost deținut beat a încercat să intre cu mașina pe teritoriul penitenciarului

Focuri de armă la Penitenciarul dimn Brănești, raionul Orhei. Un fost deținut, fiind în stare de ebrietate, a încercat să pătrundă forțat pe teritoriul închisorii. Pentru a opri intrarea neautorizată, șeful de post al pazei a tras două focuri de avertizare.

Administrația Națională a Penitenciarelor informează că incidentul a avut loc azi-dimineață, în jurul orei 05:30. Ofițerul a reușit să oprească autoturismul, iar șoferul beat a încercat să părăsească locul incidentului, lovind mai multe mașini din parcarea închisorii.

„Potrivit constatărilor preliminare, conducătorul auto prezenta semne vizibile de ebrietate. În urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că persoana aflată la volanul autoturismului este un fost condamnat, eliberat acum câteva luni. Totodată, în timpul reținerii, conducătorul auto a încercat să părăsească locul incidentului, tamponând mai multe automobile ale angajaților penitenciarului, parcate în apropierea instituției”, se arată în comunicatul ANP.

Prin intermediul Serviciului unic 112 a fost solicitat un echipaj de poliție pentru documentarea cazului, care urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului.