Doliu național în Republica Moldova. Gheorghe Urschi, petrecut astăzi pe ultimul drum

Doliu național în Republica Moldova. Marele actor, regizor și scenarist Gheorghe Urschi, cel care a încântat generații întregi prin umorul său fin și producții teatrale și cinematografice de excepție, va fi condus astăzi pe ultimul drum.

Începând cu ora 8:00, la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”, unde a fost depus corpul neînsuflețit al maestrului, are loc serviciul divin și slujba de pomenire (Prohodul), după care, la ora 9:45, cortegiul funerar va porni către Palatul Național „Nicolae Sulac”, unde va avea loc ceremonia de rămas bun.

Între orele 12:00 – 12:30, va avea loc miting de doliu și se va ține un moment de reculegere național, în cinstea marelui artist, iar de la ora 13:00, va cortegiuo funerar va porni spre locul de veci, la Cimitirul Central de pe strada Armenească, iar la 14:00 va avea loc ceremonia de îmnormântare.

În acest context, circulația rutieră pe unele străzi centrale din Chișinău este suspendată, pentru a permite desfășurarea procesiunii, iar șoferii sunt îndemnați să dea dovadă de respect și să țină cont de indicațiile agenților de circulație.

Restricțiile de trafic vor viza următoarele artere de circulație:
– str. A. Pușkin, tronsonul cuprins între str. București și str. V. Micle, în intervalul orelor 09:45-10:00;
– de la orele 13:00, cortegiul funerar se va deplasa spre Cimitirul Central din Chișinău, după cum urmează: str. A. Pușkin, str. V, Micle, str. V. Alecsandri, str. A. Mateevici și, pe contrasens, până la Cimitirul Central din Chișinău.

Gheorghe Urschi, supranumit „Regele umorului”, s-a stins din viață luni, 13 aprilie, în a doua zi de Paști, la vârsta de 78 de ani. Asta după ce, în data de 9 aprilie, a fost internat în spital în stare gravă după o intervenție chirurgicală.

Marele actor și comediant s-a născut pe 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari. Absolvent al Școlii de Teatru „Boris Șciukin” din Moscova, s-a remarcat prin numeroase piese de teatru, spectacole de estradă și filme de comedie, reușind să surprindă cu finețe realitățile sociale în sute de scheciuri și monologuri.