Загрузка данных...

Cadavrul unui bărbat dispărut de jumătate de an, găsit într-o casă abandonată din Șoldănești

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, dat dispărut încă din decembrie 2025, a fost găsit fără viață într-o casă abandonată din satul Glinjeni, raionul Șoldănești. Cadavrul, aflat într-o stare avansată de putrefacție, a fost descoperit la începutul lunii iunie de mai multe persoane care merseseră să culeagă cireșe.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Șoldănești, cazul a fost raportat pe 1 iunie. La fața locului s-au deplasat polițiști și specialiști criminaliști, care au stabilit identitatea victimei.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii și specialiștii abilitați, care au stabilit că persoana decedată este un bărbat de 51 de ani, locuitor al satului Glinjeni. Cadavrul a fost găsit într-o stare avansată de putrefacție, fără semne vizibile de moarte violentă. Din cauza stării avansate de descompunere, cauza decesului nu a putut fi stabilită la fața locului”, a declarat pentru Rezina în Obiectiv ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Șoldănești, Elena Băetrău.

Corpul neînsuflețit a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru efectuarea expertizei medico-legale, care urmează să stabilească circumstanțele exacte ale decesului.

Primarul satului Glinjeni, Vasile Bîrcă, a declarat că dispariția bărbatului a fost observată încă în luna decembrie a anului trecut. Potrivit acestuia, sora victimei a sesizat poliția, iar autoritățile au desfășurat căutări, însă fără rezultat.

Edilul a explicat că bărbatul obișnuia să meargă frecvent în satul vecin, Mateuți, ceea ce a îngreunat localizarea sa. Descoperirea a fost făcută întâmplător, după ce persoane venite să culeagă cireșe din gospodăria abandonată au simțit un miros puternic și au alertat autoritățile.

„Dar noi l-am căutat pe la Mateuți, am întrebat peste tot și nu l-am găsit. În jurul acelei case nu sunt vecini care să zicem că puteau să simtă un miros sau să observe ceva suspect, pentru că toate casele din jur sunt abandonate. Soția lui este decedată, are și un băiat decedat și mai are o fiică stabilită într-un alt raion, undeva mai departe”, spune primarul Vasile Bîrcă.  

Acesta este al doilea caz similar înregistrat în ultimele luni în regiune. În aprilie 2026, în satul Boșernița, raionul Rezina, a fost descoperit cadavrul unui pensionar într-o casă abandonată, iar expertiza medico-legală a arătat că decesul survenise cu aproximativ șase luni înainte de găsirea trupului.