Restricții în benzinării. Vânzarea motorinei, limitată la 20 de litri în recipiente

Guvernul introduce restricții la vânzarea cu amănuntul a motorinei în stații. Comercializarea în recipiente va fi permisă doar în cantități de până la 20 de litri. Noile reguli au fost instituite ptrintr-o hotărâre a executivului în contextul stării de alertă din sectorul energetic instituită în 4 martie pentru o perioadă de 60 de zile.

De asemenea, cabinetul de miniștri a aprobat modificări pentru condițiile de export a energiei electrice și reexport a benzinei din Portul Internațional Giurgiulești. Deciziile au fost luate în urma evaluării riscurilor legate de securitatea aprovizionării cu produse petroliere și energie electrică. Astfel, Serviciul Vamal va permite exportul sau reexportul produselor petroliere standard din Portul Giurgiulești doar dacă stocurile depășesc 5.000 de tone pentru benzină și 25.000 de tone pentru motorină. În acest context, plafonul pentru benzină a fost redus de la 8.000 la 5.000 de tone.

Totodată, au fost relaxate condițiile pentru exportul de energie electrică, fiind anulată restricția de export în perioada 06:00–09:00 și păstrată doar în intervalul de timp 17:00–21:00, cu excepția zilelor de duminică și a sărbătorilor naționale. Măsurile au ca obiectiv asigurarea prioritară a consumului intern și stabilitatea sistemului electroenergetic.

Amintim că starea de alertă în sectorul energetic a fost introdusă pentru a asigura continuitatea alimentării cu produse petroliere și energie electrică, dar și pentru menținerea stocurilor de produse petroliere, în contextul situației din Orientul Mijlociu, afectarea continuă a infrastructurii energetice din Ucraina.