Populația, chemată să economisească energia electrică în orele de vârf, în urma avariei de la Linia Isaccea – Vulcănești

Cetățenii sunt chemați de autorități să consume rațional curentul și să economisească energia electrică în orele de vârf, în contextul deconectărilor de la Linia de înaltă tensiune Isaccea – Vulcănești. Guvernul susține că sistemul electroenergetic a fost afectat în urma atacurilor cu drone din regiunea Odesa.

„În contextul deconectării liniei electrice Isaccea -Vulcănești, facem un apel de consum rațional al energiei în orele de vârf, pentru a evita suprasolicitarea rețelelor electrice de transport și distribuție, inclusiv a liniilor de înaltă tensiune transfrontaliere. În urma unor atacuri cu drone produse pe teritoriul Ucrainei, sistemul electroenergetic al Rrpublicii Moldova a fost afectat de deconectarea liniei Isaccea–Vulcănești. Au fost identificate unele defecțiuni pe linie, iar remedierea acestora necesită intervenții tehnice specializate și coordonare între operatorii de sistem implicați”, se arată în comunicatul executivului.

Potrivit autorităților, în prezent, Întreprinderea „Moldelectrica”, în cooperare cu operatorii sistemelor de transport din Ucraina și România, ia măsurile necesare pentru asigurarea continuității alimentării consumatorilor cu energie electrică.