Premierul Alexandru Munteanu a avut din nou o exprimare nereușită, care a provocat glume pe rețelele de socializare. În cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, acesta a comentat situația legată de scumpirea drastică a produselor petroliere, calificând situația ca fiind „stabilă”, în timp ce tot el spune că „prețurile cresc”.
„Când privește criza carburanților, produsele petroliere, în continuare încercăm să ne asigurăm și rog pe ministrul energiei să ne informeze care este situația. Deocamdată situația este stabilă, prețurile cresc, dar oricum rămân, așa cum am spus și data trecută, cele mai joase din zona”, a spus șeful cabinetului de miniștri.
Precizăm că, pentru astăzi, ANRE a stabilit noi prețuri-plafon pentru carburanți, motorina ajungând 27,65 de lei, cu 60 de bani mai scumpă decât doar cu o zi înainte. Benzina s-a scumpit cu 46 de bani și costă 27,18 lei pentru un litru.
Este deja pentru a cincea zi consecutiv, în care motorina este mai scumpă decât benzina, fenomen extre de rar pe piața produselor petroliere. Între timp, Ministerul Energiei a anunțat că, în prezent, stocurile pentru benzină sunt suficiente pentru 21 de zile, iar cele de motorină – pentru 9 zile de consum.



