Ultimul omagiu pentru Gheorghe Urschi: Priveghi la Catedrala „Sfânta Teodora” și doliu național

Cei care l-au cunoscut și apreciat pe maestrul Gheorghe Urschi sunt așteptați să-i aducă un ultim omagiu la Catedrala Sfânta Teodora de la Sihla, unde trupul neînsuflețit va fi depus.

Potrivit anunțului făcut de familie, marți, 14 aprilie 2026, începând cu ora 17:00, va avea loc priveghiul, iar miercuri se va desfășura slujba de prohod.

Familia, apropiații și toți cei care i-au admirat activitatea sunt invitați să-și ia rămas bun de la cel care a adus zâmbete generațiilor de spectatori.

Președintele Maia Sandu anunță că în ziua în care va fi înmormântat marele umorist Gheorghe Urschi va fi decretat doliu național. Într-un mesaj postat pe Facebook, șefa statului îi aduce un omagiu marelui artist și i-a transmis cuvinte de recunoștință pentru contribuția sa la cultura națională.

„Republica Moldova a pierdut astăzi un mare artist – maestrul Gheorghe Urschi. Generații întregi au crescut și s-au regăsit în umorul său, în spectacolele și monologurile prin care a adus lumină și adevăr pe scenă. A făcut o țară întreagă să râdă, iar acum lasă în urmă o țară întreagă în lacrimi.

Gheorghe Urschi a purtat mereu în suflet dragostea pentru popor și valorile care ne unesc. A știut să vorbească despre durerile și împlinirile noastre cu sinceritate și haz. Spirit liber, dar profund în observațiile sale, a reușit să aducă oamenilor nu doar zâmbet, ci și speranță.

Țara noastră îi rămâne recunoscătoare pentru bucuria oferită, prin talentul său, atâtor generații. Pentru a onora memoria lui Gheorghe Urschi, ziua funeraliilor va fi decretată zi de doliu național.

Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au iubit. Dumnezeu să-l odihnească!”, se spune în mesajul președintelui Maia Sandu.

Marele actor și umorist Gheorghe Urschi s-a stins din viață astăzi, la vârsta de 78 de ani. Informația a fost confirmată de familie, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a maestrului.

În data de 9 aprilie 2026, Gheorghe Urschi a fost internat în spital în stare gravă după o intervenție chirurgicală, fiind ținut în viață de aparate.

În 2011, Gheorghe Urschi a suferit un atac cerebral, fapt care a determinat retragerea sa din activitatea publică activă, din cauza deficiențelor locomotorii și de vorbire.